Tot despre „Firma Starter”


Pentru ca impreuna cu stimatul Domn Paul, am tot dezbatut aici despre asteptatul Proiect „Starter” ..am gasit astazi niste detalii pe site-ul celor de la Capital.ro si le redau integral

–––––

Proiectul de ordonanță – care trebuia să dea viaţă unui program considerat o soluție salvatoare într-o perioadă dificilă pentru companii – era așteptat cu sufletul la gură, de câteva luni bune, de către tinerii care doresc să demareze o afacere în România. Este vorba de un grant de până la 10.000 de euro și un credit bancar de până la 100.000 de euro, girat de Fondul Național de Garantare. Odată ce și-a înregistrat firma la Registrul Comerțului, tânărul întreprinzător n-ar trebui decât să încarce online planul său de afaceri, care ar primi instantaneu un scor ce îl poate califica pentru obținerea sprijinului financiar.

În proiectul de ordonanță, se prevede pentru 2011 un buget de un milion de euro.

„Programul a fost lansat pe 6 octombrie, iar timp de o lună a fost supus dezbaterii publice. De aceea, s-a decis ca demararea lui să aibă loc anul viitor. Este deja prins în buget, cu cinci milioane de euro. Pentru 2012, am estimat un buget de opt milioane de euro“, precizează, pentru Capital, Dumitru Nancu, vicepreședintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (AIPPÎMM). El spune că tinerii întreprinzători vor putea – de la jumătatea lunii ianuarie sau cel târziu la începutul lunii februarie, după aprobarea bugetului pe 2011 – să completeze online aplicația.

Calculatorul decide

„Aplicația online este gata. Acum se fac ultimele verificări. Vă pot spune că selectarea solicitanților pentru acest gen de sprijin financiar se va face printr-o aplicație informatică și că niciun funcționar nu va putea interveni. La punctaje egale, calculatorul va alege aplicantul care a transmis primul planul de afaceri“, subliniază Nancu. Vicepreședintele AIPPÎMM spune că, în 2011, programul ar putea fi accesat de la 500 până la 1.000 de beneficiari din rândul tinerilor întreprinzători. Drept urmare, s-ar putea crea între 2.000 și 5.000 de noi locuri de muncă.

„Explicația este simplă: nu toți vor reuși să obțină punctajul pentru 10.000 de euro. De aceea, numărul beneficiarilor ar putea să fie mai mare de 500. Pe de altă parte, dacă alte programe pe care le derulăm nu vor avea succesul scontat, atunci banii vor fi realocați către acest program“, adaugă Nancu. Cât privește intensitatea ajutorului de stat, aceasta va fi de maximum 50% (10.000 de euro, dar nu mai mult 50% din valoarea proiectului).

Mediul de afaceri, afectat de întârziere

Florin Jianu, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTÎR), susține că s-au purtat discuții în repetate rânduri și cu premierul Boc, și cu președintele Agenției pentru IMM, Cristian Haiduc.

„Au pus o serie de condiții, însă ordonanța tot nu apărea. În urma negocierilor, cei care obțineau sprijin financiar ar fi trebuit să reinvestească 50% din profitul obținut în primul an și să angajeze doi salariați în decurs de 90 de zile“, spune Jianu. Sumele care urmau să fie obținute ca sprijin puteau fi utilizate cu titlu de capital de lucru ori pentru achiziționarea de tehnică de calcul sau renovarea sediului firmei. Însă scorul obținut de solicitant ar fi diferit, în funcție de modul de utilizare a banilor respectivi.

Cel mai mare punctaj l-ar primi întreprinzătorii care demarează afaceri în mediul rural. Puncte suplimentare se câștigă în cazul în care, în planul de afaceri, ponderea investițiilor depășește 80% din cheltuieli.

Ovidiu Nicolescu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNÎPMMR), afirmă că mediul de afaceri este neplăcut surprins de faptul că un proiect de lege, care ar fi stimulat creșterea economică, a rămas la nivel declarativ și nu a fost pus în practică în acest an.

„În ultimii doi ani, și-au încetat activitatea peste 300.000 de firme, din care jumătate aparțineau tinerilor întreprinzători. De aceea, considerăm absolut necesar ca în luna ianuarie  a anului viitor, cel târziu, aceste reglementări să intre în vigoare“, susține Nicolescu. El consideră că punerea în practică a programului este importantă și din punct de vedere psihologic, în condițiile în care mediul de afaceri din România are o evoluție nesatisfăcătoare, potrivit evaluării CNÎPMMR pentru semestrul I al acestui an.

„Este important ca întreprinzătorii să primească un semnal pozitiv, care să arate că Executivul trece de la promisiuni la măsuri concrete, necesare ieșirii din criză“, completează președintele.

Pentru că ordonanța a rămas anul acesta pe hârtie, s-au pierdut cel puțin 1.000 de firme noi și peste 4.000 de locuri de muncă.
Ovidiu Nicolescu pre
ședinte, CNÎPMMR

20 de gânduri despre “Tot despre „Firma Starter”

  1. Bun gasit tuturor in noul an!

    Eu sunt pregatit pentru infiintarea firmei SRL start :-)), are cineva noutati in legatura cu intrarea in vigoare a proiectului de lege?

    Cu stima, Paul.

    • Bine v-am regasit. Pe site-ul Agentiei (pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii) nu a aparut inca nimic….
      Incepem din nou sa ii presam..poate reusim sa aflam ceva concret…
      Cu aceeasi consideratie,
      Iulian

    • Da, sunt publicate acolo din 18.10.2010..dar au ramas doar in forma de text fara continut (fara fond) ..nefiind adoptate de gluma asta de guvern…

      • Eu am fost la AIPPIMM in Timisoara, pot spune ca am avut parte de persoane disponibile care mi-au furnizat ceva informatii pe care vi le trimit pe mail Domnule Iulian.
        Cat despre start au spus ca de prin martie se da drumul la proiect.
        Nu cred ca tot ce mi-au trimis pe mail are legatura cu SRL ID dar sunt materiale interesante.

        Cu stima.

  2. Intradevar sunt incluse si alte programe…am discutat cu cei de acolo cam ce mi s-ar potrivi pentru pizzeria care intentionez s-o deschid.
    Din cate am inteles chiar daca infiintez un SRL acum as putea beneficia oricum de programul start cand acesta va fi adoptat. Va reiese acest lucru din cele citite pana acuma, cica sa nu fie mai veche de 2 ani firma?!
    Poate fac eu confuzie cu un alt program…:-)

    Paul

    • E bine ca ați discutat pe mai multe programe. Din proiectul de pe site-ul AIPPIMM, cu privire la infiintarea Firmei starter, reiese ca s-ar aplica:
      -(2) Calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se obţine la data înmatriculării la oficiul registrului comerţului în a cărui raza teritorială se află sediul său social, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1). (Art. 3 alin 2.- aici).
      Sa vedem forma finala..care se lasă așteptată de prea mult timp…
      Cu respect

  3. In legatura cu Planul de Afaceri, care trebuie intocmit. Este undeva un formular care trebuie completat, daca „nici un functionar nu poate interveni”
    – „Aplicația online este gata. Acum se fac ultimele verificări. Vă pot spune că selectarea solicitanților pentru acest gen de sprijin financiar se va face printr-o aplicație informatică și că niciun funcționar nu va putea interveni.”-
    Ma gandesc ca planul acesta totusi va fi evaluat de catre un functionar.
    Cu respect, Pal

    • Buna seara și mulțumesc pentru aprecieri.
      Despre Planul de afaceri pentru acest program, încă nu știu care vor fi cerințele . Am găsit pe site-ul AIPPIMM un model de plan de afacere, aici.
      Având în vedere ca ma ocup direct cu realizarea de astfel de instrumente (planuri de afaceri, instrumente pentru finanțare, etc. ) consider ca modelul este generic…
      Daca sunteți interesat, va pot face o oferta pe mail și putem colabora la realizarea unui plan viabil.
      Cu respect,
      Iulian

  4. Multumesc frumos de informatii si de oferta, astept sa apara OUG si cerintele acestuia. Si desigur putem colabora, daca va fi cazul sa pornesc si eu o firma starter.
    Cu respect, Pal

  5. 2 Feb 2011 – Site-ul Guvernului :

    Executivul a adoptat în şedinţa de astăzi Ordonanţa de urgenţă pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, precum şi Hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei, a declarat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de astăzi.
    „Guvernul va sprijini înfiinţarea a cel puţin 1100 de firme de către tineri întreprinzători”, a anunţat primul-ministru Emil Boc, precizând că sprijinirea mediului de afaceri şi a întreprinzătorilor reprezintă o prioritate pentru Executiv.
    Şeful Executivului a declarat că Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM acordă alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 10.000 euro. Se acordă garanţii de stat până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu mai mult de 80.000 euro, prin intermediul Fondului de Garantare. „Nu înseamnă că întreprinzătorul va primi bani cash cu care poate face ce vrea. Banii vor fi alocaţi într-un cont din care pot fi plătite cheltuieli eligibile, pe bază de factură”, a menţionat premierul.
    O altă facilitate de sprijinire a tânărului întreprinzător adoptată prin actul normativ de astăzi este cea potrivit căreia cheltuielile de asigurări sociale datorate de angajatori sunt scutite pentru veniturile a cel mult 4 salariaţi – dar nu mai mult de echivalentul salariului mediu brut pe economie din anul anterior pentru fiecare salariat.
    Facilităţile se aplică pentru tinerii debutanţi în afaceri, de până la 35 de ani, care nu au mai deţinut calitatea de acţionar sau asociat în vreo firmă şi au un plan bun de afaceri cu care să obţină un punctaj cât mai mare la aplicaţia online.
    „Microîntreprinderea poate fi înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi. Microîntreprinderea trebuie să aibă în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activităţi CAEN, cu excepţia următoarelor activităţi: intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, plante şi substanţe aflate sub control naţional, precum şi activităţile excluse de normele europene cu privire la ajutorul de stat”, a mai declarat premierul Emil Boc.
    De asemenea, tânărul întreprinzător trebuie să angajeze cel puţin 2 salariaţi la momentul obţinerii facilităţilor de finanţare si să reinvestească cel puţin 50% din profitul realizat în anul precedent, a mai afirmat primul-ministru.
    Premierul a anunţat că facilităţile nu se mai acordă din momentul în care cifra de afaceri pentru anul în curs depăşeşte echivalentul în lei a 500.000 euro.”

  6. Pentru putin!
    Ce nu inteleg ar fi cum se face evaluarea planului de afaceri di punctul de vedere financiar, cine anume face si cum estimarea investitiei?
    Eu nu pot estima deocamdata o valoare exacta, ma invart in jurul a 20.000-25.000 euro.
    Am de amenajat spatiul, curent trifazic, aparatura si mobilier…etc
    Preturile pot diferii in functie de ce anume se alege, pe ce nisa de pret se situeaza cele necesare.

    P.S Pentru cine nu a vazut inca, de astazi 14/02/2011 au inceput inregistrarile la registrul comertului (bineinteles ca cei de acolo nu prea stiu ce si cum) iar aplicatia va fi disponibila din 22 februarie: http://programenationale2011.aippimm.ro/

  7. Buna ziua, este interesenta ideea cu acest proiect. Ma gandeam daca in cadrul unei firme starter, daca se angajeaza absolventi de facultate se acorda acel „bonus”” de la stat, echivalent cu salariul minim pe economie, parca era.

    • Buna ziua si multumesc pentru interes..ar trebui sa se poata, dar cei de la agentie pot da toate detaliile necesare…
      Cu respect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s