Proiectul AgroManager


AgroAdice va organiza cursuri de formare si pentru cresterea performantei si profitabilitatii fermelor pentru 150 de manageri din sectorul agricol. Proiectul este finantat cu fonduri europene in valoare de 1,7 milioane de euro.

„Proiectul se adreseaza managerilor din sectorul agricol care detin ferme vegetale, zootehnice sau mixte, si va incerca sa imbunatateasca cunostintele manageriale si competentele antreprenoriale ale acestora. Vom incerca, prin cursurile organizate, sa punem impreuna abilitatile tehnice pe care managerii fermelor le detin, cu cele economice, in vederea cresterii performantei si profitabilitatii fermelor. Cursurile organizate pana in prezent pentru manageri pun in proportie de 80% accent pe specializarea tehnica si nu pe dezvoltarea competentelor manageriale”, a declarat Carmen Sasu, managerul proiectului, citata de Agerpres.

In plus, 30 dintre beneficiarii cursurilor vor participa la un tur de studiu de sapte zile in Danemarca, organizat de partenerul danez Danish Agricultural Advisory Services. Acolo vor fi vizitate ferme de succes.

Proiectul AgroManager a demarat la 1 februarie si se va derula pe o perioada de 18 luni, respectiv pana in august 2012. In prezent, compania AgroAdvice se afla in faza de selectie a celor 150 de manageri, actiune care se va finaliza la 1 iulie.

AgroAdvice este o companie romano-daneza ce ofera servicii de consultanta si informatii de specialitate fermelor din Romania.

Detalii pe site-ul AgroAdvice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s